Încununând corolarul edițiilor comemorative tipărite cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, dedicate Părintelui cărturar care a fost Patriarhul Nicodim Munteanu (Arhimandrit de scaun la Dunărea de Jos, 1902‑1908 și director la Seminarul „Sf. Andrei“ din Galați, 1908‑1909), Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a scos în anul dedicat acestei personalități de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, mai multe volume de mare folos duhovnicesc. Ele au apărut în prime ediții în anii când acest truditor neobosit se afla la Galați, la îndemnul și sub binecuvântarea episcopului de atunci, Pimen Georgescu, și s‑au răspândit „ca pâinea caldă“, așa cum ar trebui să se răspândească și acum, fiindcă un cuvânt de suflet, așa cum este el rostit sau scris de un învățător duhovnicesc este ca o „pâine“ din care trebuie să guste toți creștinii.
„CĂLĂUZA CREȘTINULUI LA BISERICĂ sau Cum se cuvine să stea creștinul în biserică la slujba Sfintei Liturghii“ este titlul primului volum pe care dorim să‑l aducem în atenția cititorilor noștri. Arhimandritul de atunci, care semna Nicodem Munteanu, conștient de necesitatea catehizării poporului care intră în biserici fără să știe bine pentru ce intră – atunci ca și acum ‑ ce anume se întâmplă acolo și ce atitudine să aibă în Casa Domnului și față de actul liturgic, a scris cu răbdare, deslușind pas cu pas, fiecare etapă: de la pregătirea de cu seară la ceasul intrării și al ieșirii din biserică, la cum și când trebuie să sărutăm icoanele, cum să ascultăm și să participăm la Sf. Liturghie, înțelegând ce reprezintă fiecare gest al preotului, fiecare vorbă și fiece cântare. Ce trebuie să faci ca să te împărtășești, ce trebuie să faci dacă nu te împărtășești, ce este și de ce și când se dă anafura, ce rugăciuni se spun înainte și după slujbă și ce viață curată trebuie să trăiască un creștin care primește și apoi răspândește și el cuvântul Domnului.
Din această carte, mărturisește autorul în „Înainte cuvântare“, după o lună nu mai era în depozit niciun exemplar – atât de mare a fost setea de cunoaștere a creștinilor în anul 1905. A fost republicată în 1907. Și iată, prin grija Întâistătătorului Arhiepiscopiei Dunării de Jos, acum, în 2019. Nevoia de cunoaștere nu are margini și cei ce pășesc pragul bisericii sunt mereu interesați să păstreze bunele rânduieli, deci merită și astăzi să apară într‑un tiraj corespunzător. Textul ei este viu, exprimarea clară și pe înțeles, ușoară și plăcută la lectură. V‑o recomandăm tuturor!
Violeta Ionescu
FacebookContact